Grupul Electrica a aprobat un plafon de până la 900 milioane lei pentru emisiuni de obligațiuni în perioada 2022- 2023, care vor putea fi denominate atât în lei, cât și în alte valute, cu o maturitate maximă de până la 7 ani.
Grupul Electrica și-a planificat investiții de 750,5 milioane lei în acest an, cea mai mare parte în sectorul de distribuție.
Grupul de furnizare, distribuție și producție de energie electrică listat la Bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, și care a raportat pierderi masive, de peste jumătate de miliard de lei, pe anul 2021, vrea să împrumute de pe piețele financiare până la 900 milioane lei în 2 ani prin emisiuni de obligațiuni, potrivit unui document al companiei.
Grupul italian de utilități Enel l-a "racolat" pe Bogdan Matei, până de curând director general al Provident Financial Romania IFN, companie specializată în acordarea de împrumuturi de mică valoare direct la domiciliu, pentru funcția de director de vânzări al subsidiarelor românești de furnizare de energie Enel Energie Muntenia și Enel Energie